Balmain – Fall/Winter 2018/19 collection

Designerul francez Olivier Rousteing – directorul de creație al casei Balmain – a reușit să creeze în acest sezon o colecție cu un aer futurist, sugerând o combinație între viitor și science fiction. Așadar, Rousteing a ales o abordare mai provocatoare față de stilul clasic Balmain, integrând în look-urile sale o serie de materiale inedite precum: pvc, vinyl, țesături cu finisaje metalice, sclipici sau paiete. Pregătește-te pentru o colecție plină de noutate, creativitate și modernitate – care e gata să te transpună în viitor.

1. Un prim look în care ideea călătoriei în viitor este evidentă datorită materialelor alese – un top argintiu, din material lucios și cu decolteu adânc + un blazer structurat, cu paiete, mărgele și lanțuri + o pereche de botine cu vărf ascuțit și ținte, semi-concepute din plastic transparent. Pentru echilibrarea ținutei și aducerea ei în actualitate, look-ul a fost completat cu o pereche de ripped boyfriend jeans, cu un aer foarte actual și modern.

2. O ținută all-silver, formată dintr-un top și un sacou cu dungi albe + o pereche pe pantaloni culottes – toate piesele fiind create din materiale argintii, cu sclipici și aspect lucios. Look-ul a fost completat cu același tip de botină, din plastic transparent, cu vârful negru și ascuțit + câteva chain belts din lanț și metal.

3. Un look foarte provocator datorită topului transparent, din plastic; dar care a fost temperat prin adăugarea unei piese statement – un blazer de inspirație military, cu umeri ascuțiți și detalii din paiete + perle de diferite dimensiuni. Ținuta a fost finalizată prin adăugare unei perechi de pantaloni largi, nude (și ei cu un ușor aspect lucios) + botine din plastic transparent.

4. O propunere mult mai cuminte decât cea precedentă, prin asocierea unui top cu paiete argintii cu o jachetă lungă, tip trench, din denim + material textil, cu paiete. Look-ul este completat cu o pereche de baggy jeans și botine decupate, create din PVC holographic – un detaliu cu clare accente futuriste.

5. O ținută mai potolită din punct de vedere cromatic, constând în asocierea unei malete negre, simple, cu o salopetă din piele lucioasă, albă, cu decolteu adânc în V și pliuri la nivelul taliei. Ca accesorizare, s-a păstrat linia clasică a outfit-ului și s-a optat pentru o pereche de botine din piele, negre, cu vârf gri, ascuțit.

6. De această dată, o ținută care poate să te transpună cu ușurință în viitor, datorită texturilor utilizate – maleta din PVC holographic + fusta plisată, din PVC semi-transparent, într-o nuanță de albastru-electric. Look-ul a fost completat prin adăugarea unei perechi de cizme negre peste genunchi și un clutch cu lanțuri, în aceeași nuanță.

7.  O maletă lungă, în dungi negre-verzi, purtată cu un sacou din plastic, fluorescent și o pereche de pantaloni din vinyl holographic = un look parcă venit din viitor. Ca accesorizare, s-au adăugat o pereche de botine negre, decupate și un clutch cu lanțuri metalice, în aceeași nuanță.

8. Un outfit foarte interesant – o salopetă alcătuită din maletă și pantaloni din piele întorsă, negre, cu ținte. Brâul din plastic transparent, cu lanț împletit central, dă impresia de două piese distincte. Look-ul este completat cu botine decupate + un clutch cu bretele metalice (ambele accesorii având țintele care se regăsesc și pe salopetă).

9.  Un look de inspirație rock-glam, datorită blazerului cu imprimeu grafic și pantalonilor oversized (ambele piese negre, cu paiete). Pentru a păstra accentul pe cele două piese, în picioare s-a optat pentru o pereche de botine decupate, din plastic transparent,cu ținte și vârf ascuțit.

10.  Încheiem selecția noastră din această colecție Balmain, cu un costum format dintr-un blazer cu umeri ridicați și o pereche de pantaloni oversized, ambele din lamé, într-o nuanță de argintiu-metalic. Restul ținutei este menținută pe o linie mai puțin extravagantă, printr-o bluză simplă, în dungi și o pereche de botine decupate, transparente.

Știm că probabil și tu, la fel ca noi, ți-ai dori o mașină a timpului pentru a putea ajunge în viitor, dar până atunci ce zici de look-urile concepute de Olivier Rousteing special pentru obținerea acestei colecții futuriste Balmain? Nouă ne place această abordare neconvențională și curajoasă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here